Termeni si conditii

Termeni și Condiții – Credit și Amanet Auto

1. Informații generale

Prezentul document stabilește termenii și condițiile generale aplicabile serviciilor de creditare și amanet auto oferite de Swiss Amanet SRL, cu sediul în Mun. Deva, Aleea Magnoliei, Bl. Barter, Jud. Hunedoara, CUI 50694243, Nr. Reg. Com. J20/2403/2024.

2. Eligibilitate

  • Solicitantul trebuie să fie persoană fizică sau juridică cu vârsta de minim 18 ani.
  • Autoturismul oferit în garanție trebuie să fie deținut legal de solicitant.
  • Autoturismele pot fi înmatriculate pe persoană fizică sau firmă (cu documente doveditoare).

3. Documente necesare

  • Carte de identitate a vehiculului (CIV)
  • Talonul
  • Act de identitate al solicitantului
  • CUI, act constitutiv și ștampilă (pentru persoane juridice)
  • Ambele chei ale vehiculului (dacă sunt disponibile)

4. Suma finanțată și dobânda

Pentru serviciul de credit cu garanție auto, suma finanțată reprezintă între 50% și 75% din valoarea de piață a autoturismului, în funcție de anul fabricației și starea vehiculului. Dobânda este fixă, începând de la 4.8%/lună.

Pentru serviciul de amanet auto, comisionul zilnic poate ajunte pana la 0.25% pe zi, calculat în funcție de valoarea împrumutului și perioada de contractare. Comisionul poate varia în funcție de durata contractului, valoarea autoturismului și condițiile negociate la semnare.

5. Durata contractului și prelungirea

  • Contractul se încheie pe o perioadă standard de 30 zile, cu posibilitatea de prelungire.
  • Se oferă o perioadă de grație de 14 zile după expirarea celor 30 de zile.
  • După cele 14 zile, se aplică comision zilnic stabilit contractual.

6. Garanția – păstrarea autoturismului

  • Autoturismul este păstrat în parc auto propriu, supravegheat video și cu pază umană 24/7.
  • Vehiculul este fotografiat, sigilat și acoperit cu prelată.
  • Clientul are acces video la parcarea în care se află autoturismul.

7. Rambursarea creditului sau a sumei amanetate

Rambursarea se face integral (împrumut + comision) la termen sau în perioada de grație. După plata integrală, autoturismul este restituit imediat.

8. Nerespectarea obligațiilor contractuale

  • În cazul în care clientul nu rambursează suma conform contractului, se poate propune valorificarea autoturismului către terți, cu acordul clientului.
  • În lipsa rambursării sau a unei soluții alternative, Swiss Amanet își rezervă dreptul de a executa garanția conform legislației în vigoare.

9. Confidențialitate și protecția datelor

Datele personale sunt prelucrate în conformitate cu legislația privind protecția datelor (GDPR). Informațiile nu vor fi partajate cu terți fără consimțământul expres al clientului.

10. Dispoziții finale

Orice litigiu apărut va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în caz contrar de către instanțele competente din județul Hunedoara. Prin semnarea contractului de credit sau amanet, clientul confirmă că a citit, înțeles și acceptat termenii și condițiile de mai sus.